În fiecare zi, noi alegem ce mâncăm, fie că vorbim de micul dejun, prânz, cină sau de niște gustări rapide. Dar ne punem, oare, întotdeauna întrebarea, cum este mâncarea noastră? Pe lângă faptul, că e gustoasă și sățioasă, oare mâncarea noastră este și sănătoasă? Sau ajungem să ne întrebăm despre aceste lucruri atunci când apar problemele de sănătate?

Despre
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image

Comportamentul alimentar

Comportamentul alimentar și gusturile noastre sunt influențate de mediul în care trăim și de tradițiile pe care le avem în familie. Acolo învățăm ce înseamnă gustos, sănătos, pe săturate, ca la mama acasă, dar și ce este nesănătos sau dăunător pentru noi. În timp, noi preluăm aceleași tradiții alimentare și le educăm și copiilor noștri.

image

Introducere despre
comportamentul alimentar

Începând cu vârsta mică a copilului, în familie se poate crea și educa o tradiție alimentară echilibrată și sănătoasă, ca pe parcursul anilor să nu fie nevoie de diete severe și reguli stricte pentru a compensa din problemele de sănătate, cauzate de alimentația nesănătoasă.

Din păcate, să mănânci gustos nu întotdeauna înseamnă și să mănânci sănătos. De aceasta, mereu trebuie să alegem ce mâncăm și să înțelegem, că orice produs alimentar, consumat în exces, nu poate face bine organismului nostru. Iar unele produse, chiar dacă par inofensive, pot aduce daune sănătății.

Niciodată nu este târziu să îți revizuiești obișnuințele alimentare și nu este neapărat să o faci radical, refuzând la multe alimente. Primul pas, pe care îl poți face, este să te informezi despre produsele pe care le consumi cel mai des. Ce conțin ele, cât folos sau daune pot aduce, în ce cantități să le mănânci. Ca mai apoi, să poți trece treptat la o alimentație sănătoasă.

Este greu acest lucru?
Nu, mai ales când pui pe cântar sănătatea și obișnuințele.
Și pentru că este mai ușor să previi o boală decât să o tratezi, decide și alege ce mănânci!

Ce înseamnă grăsimile
trans și cum le depistăm?

Există două tipuri de grăsimi în alimentele noastre:

image

Grăsimi artificiale/trans

Sunt obținute prin adăugarea chimică a hidrogenului în grăsimile naturale. Aceste grăsimi trans se utilizează în foarte multe produse pe care le consumăm.

image

Grăsimi naturale

Pot fi de origine vegetală și animală. Ele se găsesc, în cantități moderate, în unele produse lactate grase, în carnea de oaie, de vită și pește. De asemenea, ele sunt și în unt, untură, uleiuri de măsline, rapiță și de floarea soarelui, nuci, semințe, avocado.

De ce în multe produse alimentare se adaugă grăsimile trans?

Pentru că sunt o soluție mai ieftină, care le face mai rezistente la temperatura camerei, le prelungește termenul de valabilitate și le oferă un aspect „proaspăt” pentru cumpărători.

Cum să înțelegi, că produsul alimentar, pe care l-ai ales, are grăsimi trans?

Cel mai des, pe etichetele produselor alimentare este indicat „conține uleiuri parțial hidrogenate” sau „conține grăsimi vegetale hidrogenate”.

image

De fiecare dată, când cumperi de la magazin produse, citește atent eticheta și vezi dacă alimentele nu conțin „uleiuri parțial hidrogenate” sau „grăsimi vegetale hidrogenate”.

Atrage atenția, în special, la:

  • snack-uri 
    chipsuri, pop-corn.
  • diferite produse de patiserie și cofetărie 
    napolitane, plăcinte, chifle, biscuiți, prăjituri, torturi, bomboane etc.;
  • semipreparate congelate 
    pizza, aluaturi, pentru copturi.

De asemenea, trebuie să știi, că produsele de tip „fast-food” și gustările preparate sau industriale conțin grăsimi trans.

image

Fie că aluatul din acestea are adaosuri de uleiuri parțial hidrogenate, sau grăsimi vegetale hidrogenate, sau sunt prăjite în aceste grăsimi trans.

Pentru sănătatea ta, consumă cu măsură: napolitane, prăjituri, chifle și plăcinte dulci ori sărate din comerț, hamburgeri, kebab, pizza, cartofi pai!

Alimentele gătite acasă nu conțin cantități mari de grăsimi trans pentru că, tradițional, nu sunt gătite cu, sau în uleiuri parțial hidrogenate sau grăsimi vegetale hidrogenate, ci uleiuri ori grăsimi naturale.

Acasă, în bucătăria ta, redu sau evită total gătitul mâncării cu, sau în margarină ori spread-urile vegetale, deoarece acestea conțin grăsimi trans în cantități mari. Redu consumul de grăsimi naturale, precum untura sau jumările, care conțin cantități moderate de grăsimi trans.

 

Consumul excesiv de grăsimi și consecințele pentru sănătate

Consumul excesiv de grăsimi poate aduce daune grave sănătății. Grăsimile trans sunt considerate cel mai periculos tip de grăsimi. Grăsimile trans cresc nivelul de colesterol „rău” (LDL) în organism, ceea duce la creșterea riscului de apariție a bolilor cardiovasculare, printre care și hipertensiunea arterială. În același timp, grăsimile trans scad nivelul de colesterol „bun” (HDL) în organism, care ajută la îndepărtarea colesterolului de pe artere și la transportarea lui în ficat.

Regimul alimentar nesănătos, prin consumul în exces de grăsimi, contribuie și la dezvoltarea obezității, care este în creștere în Republica Moldova și în lume. În 2014, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Organizația Mondială a Sănătății au estimat, că 47% din populația cu vârsta de peste 18 ani era supraponderală și din aceasta – 15% este obeză.

Astăzi, copiii, adolescenții și adulții, preponderent din mediul urban al țării, consumă de zece ori mai multe grăsimi trans față de limita zilnică recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, ceea ce determină creșterea numărului de cazuri de boli netransmisibile și a obezității.

Alege ce mănânci! Redu grăsimile trans din alimentație!

Niciodată nu este târziu să începi un mod sănătos de viață și să îți echilibrezi obișnuințele alimentare.Nu trebuie să o faci radical și prin diete severe.Informează-te despre produsele pe care le folosești cel mai des în alimentație, fie că le gătești acasă sau le cumperi din magazin, ori de la piață.Alege ce mănânci în localuri și redu sau evită consumul de alimente de tip „fast-food”, dar și pe cele de patiserie și cofetărie, gătite din aluatul produs pe cale industrială (napolitane, vafe, chifle, plăcinte, prăjituri, etc.). Diversifică-ți mesele zilnice cu legume, fructe proaspete, uscate, congelate și alimente care nu conțin grăsimi trans.

Recomandări

Pentru a-ți îmbunătăți regimul alimentar și a preveni posibilele probleme de sănătate, urmează 3 pași simpli

image

1. Alege ce mănânci

  • Alege cu grijă produsele pe care le folosești în prepararea mâncării;
  • Citește atent componența produselor pe care le cumperi de la magazin și evită produsele care, cel mai probabil, sunt pregătite cu, sau în grăsimi trans;
  • Îmbogățește-ți mesele zilnice cu legume, fructe proaspete, uscate, congelate.
image

2.Nu folosi în bucătăria ta grăsimi în exces și exclude alimentele care conțin grăsimi trans

  • Prăjirea în cantități moderate de untură este mult mai sănătoasă decât prăjirea în uleiurile vegetale și uleiul de măsline extravirgin (cu excepția celorlalte tipuri de uleiuri de măsline, care la temperaturi înalte se alterează și nu mai este sănătos).
  • Redu cantitatea de untură folosită la prepararea bucatelor;
  • Evită margarina și spread-urile vegetale. Excesul de ulei vegetal în salate este dăunător.

 

 

image

3.Redu consumul produselor de tip „fast-food”, patiserie și cofetărie, snack-uri și semipreparate congelate

  • Consumă cu măsură produsele preparate în afara casei, în special cele care conțin grăsimi trans. De obicei, produsele care au aluat, cremă ori sunt prăjite conțin grăsimi trans. Este vorba de napolitane, plăcinte, prăjituri, chifle, hot-dog, hamburger, pizza, kebab, chipsuri;
  • Când gătești acasă, prepară aluatul proaspăt, cu cantități moderate de ulei vegetal, untură sau unt;
  • Folosește mai puțin aluat fabricat și comercializat în magazine ori piețe.

Blog

 

image
Vestibulum vitae massa ultrices, tincidunt massa nec
08.04.2020
image
Nam auctor eu magna quis rhoncus
08.04.2020
image
Meniul adolescenților în școli – ce ar trebui să conțină acesta?
08.04.2020
image
Curabitur laoreet, quam vel lacinia tincidunt, sapien libero fringilla libero
01.04.2020
image
Vestibulum vitae massa ultrices, tincidunt massa nec
01.04.2020
image
Nam auctor eu magna quis rhoncus
01.04.2020
Echilibrează-ți alimentația, ai grijă de sănătatea ta, alege ce mănânci!